Cu caiacul în Delta Dunării

iulie 13, 2021 By Vlad With 0 Comment

In Călătorii / Europa / Romania

Prima dată cu caiacul în Deltă am ajuns în 2016. De atunci m-am îndrăgostit iremediabil de acest mod de vizitare al Deltei.

Canalele înguste și potecile făcute prin stufăriș, unde și caiacul abia pătrunde, ascund locuri inaccesibile altfel. Putem spune că e un slow travel prin Deltă.

Bătăile de aripi, ciripit de păsărele, cântecul broaștelor – toate se aud din caiacul care alunecă pe apă fără să deranjeze sau să fie deranjat de flora sau fauna din jur. Nu mi-aș imagina să explorez Delta în alt mod.

Recunosc, este puțin mai provocator sa vâslesc și să pozez, dar pe de altă parte am ocazia să mă apropii de subiect fără să deranjez.

Planul pe anul acesta e să lăsăm mașina la Tulcea și să vâslim până la Sulina, iar întoarcerea să fie cu nava mare Navrom (https://www.navromdelta.ro/). Ne interesăm și se pare ca iau și caiace. Perfect!

Trusa foto e întregită cu obiectivul Sony 100-400 împrumutat de la F64. Aparatul meu Sony a7 III și obiectivele Tamron 17-28 și 28-75 o completează.

Experiența de anii trecuți ne ajută să ne facem bagajele cât mai eficient, luăm strictul necesar și încercăm să calculăm mâncarea încât să ne ajungă între localități. Trecem prin Mila 23, apoi Letea după care sfârșitul excursiei va fi la Sulina. Deci puține opriri. Aproximăm 7 zile de padelat efectiv, fără să luăm în calcul posibilele opriri mai lungi la Mila 23 și Letea sau cele pentru foto, care pot dura câteva ore pe zi dacă găsesc subiecte interesante, ceea ce nu mă îndoiesc ca vor lipsi. În jur de 100 km, fără devieri pentru explorări.

Fără ghid, suntem ajutați de un program de GPS care este foarte bun în Deltă. Aplicația View Ranger pentru telefon am mai folosit-o și știu că mă pot baza pe ea, sigur că se poate întâmpla să mai fie un canal colmatat sau plaurii (insulele de stufăriș) care se mai mută în timp. Dar în proporție de 99%, este precisă.

Când pornim de la Tulcea, pe canalul Mila 35, avem norocul sa vedem mai mulți pescărași albaștri, care din păcate nu se lasă fotografiați.

A doua zi găsim însă un stol numeros de pelicani pe un lac unde doar cu caiacul sau o barcă mică și cârmaci dibaș se poate ajunge.

Ne bucurăm de spectacol.

Nu avem un traseu fix, ceea ce e perfect pentru un fotograf. Ne oprim sau ne abatem unde ni se pare ca ar fi ceva interesant.

Sony 100-400 este excelent și pentru fotografia close up, focalizând de la mai puțin de 1 m.

Nivelul apei este ridicat de la ploile recente, ceea ce ne permite să intrăm pe canale și lacuri care vara sunt inaccesibile. În unele zile nu întâlnim pe nimeni, altele mai vedem o barcă sau două.

Simțim când ne apropiem de Mila 23, numărul bărcilor crește și intrăm pe canale mai mari. Hotărâm să nu mai oprim și ne continuăm drumul.

Prind în sfârșit și pescărașul albastru, de care sunt fascinat de fiecare dată când îl văd. Am reușit să mă apropii de el lăsând caiacul purtat de curent și stând nemișcat.

Întâlnim câteva căsuțe pe drum (sau platforme cum le mai numesc localnicii), dar așa puține încât ne mirăm când apare câte una după o curbă.

Cea din imagine probabil că este folosită în timpul sezonului de pescuit și este o platformă plutitoare, dar acum era goală.

În unele zile găsim greu locuri să ieșim pe uscat, la câteva ore sau chiar după jumătate de zi de padelat. Ne adaptăm și ne oprim la prânz când ne permite terenul.

Delta este paradisul păsărilor, ceea ce îmi permite și mie să prind în poze cât mai multe specii.

Anul acesta este prima dată când văd vidra. Am norocul să și pozeze pentru mine.

Pe unul dintre multele lacuri traversate, găsim cuiburi de chire mici dar și câteva chire mari. Au un comportament interesant, își pregătesc cuibul iar noi rămânem să le urmărim mai mult timp.

După 4 zile de padelat, ne apropiem tot mai mult de Letea. Ne dăm seama că vom ajunge mai repede decât am prognozat, adică în 5 zile.

Încercând să evităm cât mai mult lacurile, mai ales pe vânt puternic, am luat-o pe canalul Dovnica, intersectând destul de puțin lacul Merhei, cel dinainte de intrarea pe canalul Sidor și Letea.

Evitând calea clasică spre Letea, dăm de zone neumblate și sălbatice, acesta fiind și scopul meu.

Pe canalul Letea începe să se vadă binecunoscuta pădure dar și dunele de nisip fin care mă duc cu gândul la mare.

Ajunși la Letea, încep să bat satul în lung și-n lat în căutare de subiecte. Îmi place foarte mult.

Pornesc spre pădurea Letea pe jos, de-a lungul canalului, până la o poartă care marchează intrarea în pădure.

Pădurea este liniștită și pustie. Doar noi și câteva pasărele. Am ales un traseu mai puțin bătut de turiști, dar mai ușor de ajuns pe jos din sat.

Ies din zona de pădure și, spre surprinderea mea, îmi ies în față o vulpe și caii de la pădurea Letea. Tare faină întâlnirea, deși i-am admirat de la distanță.

După 2 zile la Letea, ne îndreptăm spre Sulina. Canalul este destul de îngust și traversat de numeroase bărci cu motor care aduc turiștii la Letea. După canalele pustii cu care suntem obișnuiți, aici e ceva mai gălăgios și văluros. Nu prea apuc să fac poze, mai ales că suntem urmăriți de un nor negru pe care l-am lăsat în urmă la Letea.

Sulina este un orășel drăguț, chiar dacă multe clădiri sunt lăsate în paragină. Niște oameni de treabă din Letea ne-au recomandat un camping si singurul loc unde putem ieși la mal cu caiacul. Ne bucurăm de ziua de pauză până la întoarcerea acasă.