Am ramas data trecuta pe cel mai inalt punct din insula La Palma Canare. Am sa continui povestea ca sa coboram si noi de acolo la malul marii unde e cald si bine.
Insula e ideala pentru iubitorii de trekking. Sunt si rute lungi si mai scurte, pe toate gusturile. Practic potecile traverseaza insula in lung si in lat. De la observatorul astronomic am urmat Ruta De Los Volcanes, o poteca ce strabate un lant impresionant de vulcani, aflati in centrul insulei.
Ruta este spectaculoasa, avand deschidere spre ambele laturi ale insulei. In partea de sus poteca serpuieste printre cratere, peisajul are in multe zone aspect selenar.
Zona este arida si a trebuit sa luam mai multa apa cu noi. Tot lipsa apei ne-a facut sa grabim pasul, si sa facem coborarea intr-o zi. Traseul e destul de lung, cam 18 Km si coboara vreo 2000 m pe verticala. Nu l-as face in sens invers.
Dupa ce trecem de zona cu cratere, poteca intra in padurea de pini.
Copacii sunt superbi, dar le dau mari batai de cap localnicilor. Fiind o zona asa de arida si calda exista risc mare de incendii. Pamantul este acoperit cu un covor de ace de pin, care la cea mai mica scanteie se poate aprinde.
Dupa cateva ore bune printre cratere, incepem sa vedem si plaja unde trebuie sa ajungem, ne mai invioram cu gandul la o baie in mare.
Incheiem ziua lunga cum ne-am dorit, si ajungem pe plaja chiar inainte de apus, asa ca mai avem timp de o inviorare in mare.
Pe insula inca mai intalnim oameni care locuiesc in pesteri. Nu, nu sunt salbatici. Dar insula are o multime de pesteri mici formate in urma activitatii vulcanice. Localnicii le folosesc de sute de ani pe post de adapost. Hipiotii au fost incantati de idee si au inceput sa le populeze si ei de cativa zeci de ani. Iar unele au devenit chiar luxoase, fiind imbunatatite si extinse de cei care vor sa se retraga departe de agitatia vietii moderne.
Am fost norocosi, si am avut sanasa sa dormim o noapte intr-o astfel de grota. Xisca s-a retras intr-o zona foarte linistita, are cateva grote si o gradina uriasa pe o vale.
Nu se poate spune ca duce o viata sedentara, nici linistita. Agricultura ii ocupa cea mai mare parte a timpului.
In gradina ei am intalnit plante de care nu stiam ca exista.
Niste fructe de dimensiunea prunelor inrudite cu papaya.
O combinatie intre castraveti si ardei gras.
La Palma ne surprinde prin varietatea reliefului, contrastand cu potecile pline de praf vulcanic, pe insula putem face drumetii prin paduri luxuriante cu vegetatie asemeni celei din jungle. Dornici sa vedem si aceasta parte, alegem un traseu relativ scurt, care se poate face lejer intr-o zi.
Cubo de la Galga este ceva cu totul diferit de restul zonelor aride, parca am fi in alta lume. Nu ne-am intalnit cu multi turisti pe drum. Locul este foarte linistit, si in plus avem un izvor cu apa limpede. Ce rost are sa ne intoarcem in civilizatie?!
Asa ca scoatem hamacele, ne intindem si ascultam un adevarat concert dat de puzderia de pasari ascunse printre pomi.
Apropo de pomi, El Drago este un arbore emblematic pentru Canare. Este protejat acum, si creste in cateva sute de ani.
Este imposibil sa nu ii remarcati, unii au devenit atractii turistice in sine. Sunt foarte diferiti ca infatisare, dar perfect adaptati conditiilor de pe insula.
Un loc special este Cascada de los Colores.
Am gasit-o dupa vreo 3 ore de mers printr-o vale vulcanica foarte adanca si bolovanoasa. Suvoiul de apa nu avea un debit prea mare cand am ajuns, dar culorile sunt spectaculoase. Combinatia de galben-portocaliu data de minerale merge de minune cu verdele crud al muschiului de pe pereti.
Un loc frumos si usor accesibil este farul din Fuencaliente.
Il gasim in capatul sudic al insulei. Iar atractia nu este farul in sine, ci „ferma” de sare, asa cum o numesc localnicii. Este o metoda traditionala de extragere a sarii din apa de mare cu ajutorul unor bazine de decantare foarte ingenios construite. Acestea sunt in scara, cele mai mari fiind sus. Apa este mutata in bazine tot mai mici. Culoarea rozalie este data de niste alge care cresc intr-un mediu extrem de salin.
Ca o mica statistica, am mers in jur de 80-90 km pe jos, cu rucsacii grei, in 12 zile.
Obositi de traseele lungi, pantofii mei s-au decis sa se pensioneze. Am incercat sa ii cos de doua ori, dar nu am mai avut ce face decat sa ii las alaturi de multi alti pensionari care se retrag aici pentru clima mai blanda.
Pe curand!
Vlad
Urmărește-mă și pe
Leave a reply