După Yangon și lacul Inle, ajungem în sfârșit și la Bagan.
Fosta capitală a imperiului Pagan timp de 250 de ani, întemeiată în sec. al II-lea d.Hr, orașul celor 10.000 de temple, pagode și mănăstiri budiste se întinde pe 104 km2 de câmpie. Ankgor Wat-ul Myanmar-ului, este poate cea mai turistică zonă din această țară.
Fără să plănuim, am ajuns exact în perioada festivalului Ananda. În fiecare an, localnicii vin pe drumuri lăturalnice cu care trase de boi și își instalează taberele în jurul templului.
Este unul dintre cele mai mari festivaluri din Bagan și Myanmar, fiind sărbătorit de toate categoriile sociale din orașele și satele din apropiere. Simbolizând nesfârșita înțelepciune a lui Budha, scopul festivalului este de a strânge bani pentru templu, ajutându-i pe călugări să îl întrețină într-o stare cât mai bună. Oficial festivalul durează o lună dar teoretic se întinde pe o săptămână în care ultima zi e cea cu lună plină. Perioada coincide și cu sfârșitul recoltei astfel încât oamenii, majoritatea din satele vecine, să poată sărbători liniștiți.
Din respect pentru templu și credincioși, am făcut foarte puține poze în interior.
Mie mi s-a părut a fi și o adunare socială, unde localnicii sau chiar călugării se întâlnesc o dată pe an și schimbă păreri iar copiii leagă prietenii.
Ei își instalează corturile improvizate aproape sau lipite de templele mai mici din jurul templului mare Ananda. Unele tabere nu sunt chiar în asentimentul conservării acestui site Unesco.
Peste tot în jurul templului vezi vânzători ambulanți cu mâncare tradițională, vase, haine, programe de divertisment, sucuri, țigări și multe multe alte lucruri. Ne-a plăcut să ne pierdem printre tarabe și să simțim atmosfera, e ca o piață cu de toate de la noi.
În timpul zilei este o adevărată zarvă peste tot, calești, tuk-tuk-uri (motocicletă cu 3 roți cu partea din spate transformată într-o cabină cu 2 locuri), motociclete electrice, biciclete, animale.
Călugării budiști nu au niciun bun personal, ei trăiesc exclusiv din donațiile credincioșilor. În fiecare dimineață, după răsărit, ei ies prin sat la magazine și case. Fiecare dă ce are, iar dacă nu are nu e nicio supărare. O lingură de orez, bani, fructe, orice e binevenit. De obicei tinerii aspiranți sunt trimiși pe străzi pentru strângerea donațiilor. Am observat și călugărițe, ele au o îmbrăcăminte distinctă de culoare roz.
1000 de călugări budiști recită continuu din scripturi timp de 72 ore. În ultima zi de festival, cea de lună plină, oamenii din satele vecine donează bani și multe alte lucruri călugărilor, mulțumind în același timp pentru roadele recoltei.
Călugării formează de dimineață o coadă imensă de sute de metri și își așteaptă răbdători rândul la daruri.
Donațiile rămase sunt date săracilor, am observat că pe baza unui tichet se duceau la călugării care împărțeau și luau câte un coș. Mi s-a părut foarte frumos din partea lor, călugării nu cereau să primească mai mult decât poate duce fiecare, ceea ce a permis săracilor să ia și ei ceva.
Noi am ajuns dimineața și am stat până după prânz. Încă mai împărțeau donațiile, cred ca a durat până spre seară. Știam că oamenii din satele vecine vor pleca spre casă, ne grăbim să îi prindem pe drum. E un spectacol și această plecare, carele cu boi încărcate de mărfuri cumpărate de la festival cât și cu lucrurile trebuincioase timp de o săptămână la campare.
Următorul post va fi despre apusurile și răsăriturile pentru care Bagan a devenit așa faimos.
Echipamentul foto pe care l-am folosit: body Canon 6d cu Canon 85mm f 1.8 pentru portrete, Canon 17 40mm f 4 L foarte util pentru a surprinde viața în piețele aglomerate și pentru peisaje, Canon 70 200mm f 4 L pentru portrete, dar și peisaje.
Te-ar mai putea interesa
Kalimantan. Paradisiacele Insule Karimata
Ceremonia de deschidere a festivalului de arte Bali
Festivalul artelor Bali în imagini
Spre muntele Raung din insula Java
Urmărește-mă și pe
Leave a reply