După experiența din Yangon, continuăm seria povestirilor cu următoarea destinație.
Lacul Inle este localizat în statul Shan și este printre cele mai populare obiective turistice din această țară. Deși știam acest lucru, la recomandarea unui prieten, am hotărât să mergem. În timp, am observat că și cele mai cunoscute locuri au ceva autentic care poate fi descoperit. De obicei sunt locuri unde merg toți turiștii, dar pe lângă acestea, la mică distanță, pot fi altele mai interesante dar care necesită un pic de explorare. Și nu ne-am înșelat nici de data aceasta…
Orașul cel mai apropiat de lac și cu o infrastructură pentru turiști este Nyaung Shwe. Un oraș mic, drăguț și destul de liniștit. Turiștii care vin aici sunt interesați în principal de excursia de o zi cu barca pe lac. Dar nouă ne-a plăcut zona și am decis să stăm mai multe zile.
În loc să mergem la lac, am zis să explorăm zona 1-2 zile și apoi mai vedem. Am închiriat 2 biciclete, ne-am uitat pe hartă și am plecat în explorare. Prima zi a fost mai mult prin oraș și zonele de pe lângă.
Principalul mijloc de transport este pe apă. Mai ușor, accesibil și rapid. Canalul Nyaung Shwe iese direct în lac iar de acolo se ajunge mult mai repede decât pe uscat la satele de pe mal.
Cred că aș fi putut sta câteva zile la pozat pe malul canalului fără să mă plictisesc. Am găsit câteva locuri bune la ieșire din oraș. Trec multe personaje interesantesau chiar numai bărcile sunt de admirat. Sunt foarte lungi și transportă absolut orice.
Majoritari budiști, sunt pagode sau stupe peste tot. Aceasta era în oraș, aproape de hotelul unde locuiam.
A doua zi am decis să mergem ceva mai departe. Voiam să facem înconjurul lacului dar ne-am dat seama că e imposibil cu bicicletele pe care le avem. Ne-am gândit să mergem cât putem și spre seară ne întoarcem. Am intrat în toate satele de pe drum și pe aproape toate străduțele. Așa am ajuns în locurile despre care vorbeam la început, deloc turistice dar încă autentice.
Pe lacul Inle localnicii au construit grădini plutitoare, la care din păcate nu am avut timp să ajungem, dar am văzut roadele. O parte din legume sunt pentru vânzare la piețele de lângă lac, iar restul sunt duse în alte localități mai îndepărtate. Nu am putut interacționa prea mult cu oamenii care aduceau marfa, deși erau foarte zâmbitori și am văzut că și ei ar fi vrut să vorbească cu noi. Ne-am înțeles doar din priviri.
Pe lângă sate sunt multe alte lacuri mici unde oamenii pescuiesc tradițional, lovesc apa cu un băț lung pentru a atrage peștii și apoi îi adună cu plasa.
După 2 zile cu bicicletele, ne hotărâm să închiriem o barcă să mergem pe lac. Sunt opțiuni de închiriere și în grup, dar diferența de preț e așa mică încât nu merită. Mai ales pentru fotografi, eu vreau anumite poze și probabil mi-e greu să urmez grupul. Hotărâm să evităm sau să trecem rapid peste locurile care ni se par prea cosmetizate pentru turiști.
Plecarea e dimineața înainte de răsărit. Foarte frig și umed, înghețăm și mai tare când pornește barca. Ne-am luat pentru Myanmar numai haine subțiri ca să avem bagaj cât mai ușor, cele groase le-am lăsat în Malaezia la niște prieteni. Pantalonii mei scurți nu fac față celor 7-10 grade.
Pescarii de pe lac sunt deja la posturi.
Pe malul lacului, din loc în loc, sunt amenajate „workshop-uri” diverse. Prima dată îți arată cum confecționează marfa, după care te invită în magazinul de lângă să le cumperi produsele făcute artizanal în atelier. Întâmplarea face că am recunoscut unele haine din Nyaung Shwe, dar la preț triplu.
Primul workshop e cel de argint, apoi de țesături, de făcut bărci și de rulat țigări.
Țigările sunt confecționate din materiale naturale. Tutunul e rulat în foi de tutun lipite cu orez lipicios (sticky rice) și cu diferite arome – de cuișoare, scorțișoară, ardei iute, vanilie, etc.
Trecem rapid și ajungem la următorul atelier de țesut, unde întâlnim renumitele femei cu gâtul lung.
Colierele de la gât sunt extrem de grele, la adulți ajung la 7-8 kg!
Am întrebat dacă există un motiv pentru care au început să poarte aceste coliere. Pe lângă cel de la gât, mai poartă la încheietura mâinii și sub genunchi. Ne-au spus că, în trecut, regiunea de unde provin era plină de tigri iar aceste coliere erau pentru apărare. În timp tigrii au dispărut, dar tradiția a rămas vie.
Mulți cred că aceste femei provin din zona Chiang Mai, Tailanda. De fapt femeile Kayan provin din Myanmar, dintr-o mică regiune numită Loikaw, statul Kayah. Acum sunt răspândite peste tot, iar în Tailanda au ajuns fugind de dictatura militară din Myanmar. În timp, situația s-a mai relaxat și unele s-au întors în Loikaw împreună cu familiile lor, unde nu sunt privite ca niște ciudățenii ci sunt niște femei normale conform tradiției locale.
O altă zonă unde femeile au coliere e în Africa. Deși seamănă cu cele din Myanmar, e cu totul altă tradiție. Femeile Ndebele poartă colierele ca semn de bunăstare și doar după ce se mărită, cu cât soțul e mai bogat, cu atât primesc mai multe inele (idzilla).
Contrar mitului, se pare că e posibil să-și dea jos colierul. Da, vor fi mai sensibile și predispuse unor accidente la gât. Personal, nu am văzut o femeie cu colier și fără, de aceea păstrez o urmă de îndoială până mă conving pe deplin.
Urmează cea mai interesantă parte a excursiei pe lac.
Locația pieței tradiționale se rotește în fiecare zi între 5 sate de pe marginea lacului. Azi e într-un sat, mâine în altul și tot așa. Noi nu am nimerit-o chiar pe cea mai mare, dar am fost foarte mulțumiți cu ce am văzut. În sezonul ploios se transformă într-o piață plutitoare unde vânzătorii și cumpărătorii se deplasează cu bărcile.
Intrarea e plină de suveniruri pentru turiști, însă în interiorul pieței vedem marfa locală – legume, fructe, mâncare tradițională, haine, țigări, condimente. Mă bucur mult de multitudinea de fețe, culori, diversitatea generală din jur. Nu mai știu în ce parte să mă uit, totul e interesant și merită imortalizat. Urmăresc oamenii și încerc să nu-i deranjez cu aparatul, să îi prind cât mai natural la preocupările lor obișnuite.
După câteva ore ne dăm seama că trebuie să plecăm, am putea sta aici câteva zile. Mai prind câteva poze cu oamenii la plecare, cu bărcile și priveliștea din jur.
Mai avem o locație unde ne dorim să ajungem. E mai departe și trebuie urcat cu barca pe cursul unui râu.
Shwe Inn Thein din satul Indein e un complex format din 1054 stupe, majoritatea din secolele 17 și 18. Urcăm pe deal să vedem totul în ansamblu.
Jumătate din stupe sunt ca noi iar cealaltă jumătate își arată vârsta, dar se află într-un proces de reconstrucție.
Și aici am sta mai mult însă se lasă seara. Plecăm spre barcă iar apusul îl prindem cu cel mai fotografiat pescar de pe baltă.
În trecut pescuitul se făcea cu o plasă pe un schelet conic. Acum nu se mai practică acest gen de pescuit, omul acesta a rămas cu amintirile din tinerețe iar acum s-a transformat într-un fotomodel de succes.
Experiența de pe lac se încheie aici. Lăsăm pe altă dată grădinile plutitoare și alte locuri care păreau interesante din descriere. Recomand, mai ales pentru fotografi, împărțirea excursiei pe lac în 2 zile sau, la recomandarea cuiva care a mai fost în zonă, evitarea unor workshop-uri pentru a păstra cât mai mult timp și răbdare pentru piață, stupele de la Shwe Inn Thein sau pur și simplu admirat lacul și viața de pe el.
Următoarea destinație va fi la 350 de km și încă o noapte cu autobuzul.
Echipamentul foto pe care l-am folosit: body Canon 6d cu Canon 85mm f 1.8 pentru portrete, Canon 17 40mm f 4 L foarte util pentru a surprinde viața în piețele aglomerate și pentru peisaje, Canon 70 200mm f 4 L pentru portrete, dar și peisaje, în special cele de pe lac unde e nevoie de un tele.
Te-ar mai putea interesa
Kalimantan. Paradisiacele Insule Karimata
Ceremonia de deschidere a festivalului de arte Bali
Festivalul artelor Bali în imagini
Spre muntele Raung din insula Java
Urmărește-mă și pe
Leave a reply