Muntele Raung, din estul insulei Java, este unul dintre cei mai activi vulcani de pe insula. Ultima eruptie a fost in iunie 2015.
Intr-o zi cu atmosfera clara, poate fi vazut si din Singaraja, nord Bali.
Nu stiam nimic despre acest munte. L-am descoperit cautand pe google earth altceva pe langa Kawa Ijen – unul dintre cele mai turistice obiective din estul Javei. Imensa caldera de 2 km latime si 500 m adancime ne-a atras atentia imediat. Din satelit se vede impresionant .
Am inceput sa cautam informatii pe internet. Un site foarte util pentru cei care vor sa urce pe muntii din Indonezia si Malaezia este www.gunungbagging.com. Informatie la subiect, simpla si in engleza.
Sunt doua rute pentru Raung:
Neavand echipament, am decis sa urmam calea mai simpla. Urma sa ajungem doar la 3180m, pe cand varful e la 3344m. Good enough for us!
Problema cea mai mare in Indonezia este apa. In general nu gasesti, sunt doar cativa munti care au izvoare sau lacuri. In rest, fiind vulcanici, sunt uscati.
Ca sa nu caram prea multa apa, am decis sa petrecem doar o noapte pe munte. Locurile de campare erau putine. Ca sa putem ajunge pe varf a doua zi, trebuia sa ne oprim la cel mai inalt loc, 2807m. Mai frig dar fezabil pentru a prinde rasaritul de a doua zi.
Am plecat din Bali dupa masa. Drumul urma sa fie lung, obositor si prafos – 230km cu motocicleta, 2 insule si un feribot. 7-8 ore in cel mai bun caz, pe feribotul de 1 ora ne puteam odihni si manca ceva. Planul era sa dormim intr-o plantatie de cafea dupa ce coboram dinspre Kawa Ijen, ca sa fie mai cald. Asa am si facut. La Kawa Ijen era foarte frig, ne simteam plamanii arzand de la aerul rece amestecat cu mirosul greu de sulf. Ne-am grabit sa coboram. Cand am simtit ca aerul e respirabil si temperatura mai blanda, am inceput sa cautam un loc de dormit. Am intrat intr-o plantatie si am gasit locul perfect – un fel de filigorie pentru muncitori. Ne-am intins izolirele si am adormit imediat.
A doua zi am pornit cand s-a crapat de zi. Am ajuns aproape de Sumberwringin, dar toate magazinele erau inchise. Trebuia sa asteptam ca sa putem manca si aproviziona pentru trekking.
Intr-un final, singurul supermarket din sat si-a deschis usile. Dupa 1 ora si warung-ul (street food-ul) de la colt. Am mancat orez si alte bunataturi, erau chiar gustoase asa ca am decis sa ne luam si la pachet. Ne-am calculat ca mancarea ar fi tinut pana la pranz fara sa se strice.
Am lasat niste lucruri de care ne-am dat seama ca nu aveam nevoie la tanti de la warung. Urma sa ne intoarcem dupa ele peste maxim 2 zile. A fost de acord, dupa ce i-am aratat ca nu e nimic de valoare si nu are de ce sa-si faca griji chiar daca dispar.
Ajunsi in sat, am incercat sa gasim check point-ul si sa platim urcarea pe munte. Era pustiu, totul inchis. Plecam mai departe.
Urmam track-ul GPS luat de pe site-ul mai sus amintit si intram tot mai adanc in padure. Drumul se transforma intr-o poteca pe care abia daca intra un om. Motorul nostru inca mai face fata dar nu cred ca pentru mult timp.
Ajungem pe o poteca cu multa vegetatie si ne dam seama ca ne-am abatut de la track.
Mergem pe jos, gasim poteca buna dar era prea complicat sa ne mai intoarcem cu motorul. Nu mai avem chef, hotaram sa il ascundem prin tufisuri si ne luam un punct de reper ca sa-l regasim.
Plecam pe jos mai departe. Drumul nu prea greu dar foarte cald. Bem cate o gura de apa, mai trebuie sa ne ajunga inca o zi jumatate cel putin.
Localnicii faceau agricultura intensa in aceste locuri. Pamantul vulcanic este cel mai fertil din lume datorita mineralelor prezente in sol. Desi este periculos, oamenii traiesc aproape de vulcani. Solul nu necesita niciun ingrasamant, avand totul in mod natural.
Trecem de plantatii si iesim in adevarata jungla. Ciudat de uscat, ma asteptam la o umiditate mare ca de obicei.
In departare se vede marginea calderei unde trebuia sa ajungem a doua zi
Pe drum am trecut de mici incendii inca mocnind. Cred ca localnicii ardeau vegetatia pentru a dezvolta si mai mult agricultura. Din pacate, unele scapau de sub control si nici macar nu erau supravegheate.
Dupa cateva ore si cateva maimute negre cu coada lunga (long-tailed black monkeys) – imposibil de fotografiat, ajungem la locul de campare. Pe drum lasasem apa pentru intoarcerea de a doua zi, nu avea sens sa o caram pana pe varf si inapoi.
Pentru dormit, am vrut sa fim cat mai light asa ca am luat o tenda mare de hamac cu care am improvizat un cort.
Trezirea de la 2AM nu a fost asa grea cum am crezut. Am dormit suficiente ore ca sa putem porni la drum. Mai aveam 4 ore pana pe varf. O frontala nu mai mergea, asa ca am folosit telefonul tot drumul.
Ajungem pe varf la fix pentru rasarit. Foarte frig din cauza vantului, iesisem din padure si eram super expusi. Dar privelistea merita tot efortul.
Ma ascund dupa stanci si admir vulcanul fumegand
Gasesc cateva ofrande proaspete aduse de putinii hindu care mai traiesc in Java. Nu am rezistat si am luat din bananele coapte, numai bune de mancat. Partea materiala a ofrandelor poate fi consumata de catre oameni, cea spirituala ramane zeilor.
Dupa cateva ore de admirat, plecam inghetati spre sat. Ne astepta o coborare lunga.
Ajungem la motor la ora 5PM, rupti de oboseala dupa mai mult de 15 ore de la trezire. Mancam ceva si, desi vegetatia era deasa si habar n-aveam ce se ascunde prin ea, adormim bustean in cantecul pasarilor si ganganiilor.
A doua zi la 6 ne trezim dupa lumina si de la zgomotul departat al vocilor. Localnicii se trezesc dis-de-dimineata ca sa nu prinda caldura. La pranz nu mai misca nimeni.
Locul nostru era fix in mijlocul unei plantatii de arbori de cauciuc. Oamenii ardeau vegetatia si auzeam focul cum se apropia tot mai mult. Ne-am strans bagajele si am plecat, cu gandul la warung-ul unde mancasem inainte de urcare, rupti de foame si sete.
Inca o imagine a calderei, e prea impresionanta
Aceasta a fost ultima povestire din cele 6 luni petrecute in Indonezia.
Urmărește-mă și pe
Leave a reply